Proiectul de lege prin care se dorește introducerea timbrului literar a împărțit România în 3.
Pe de o parte sunt editurile, a căror muncă va deveni astfel și mai birocratică și a căror tiraj de carte se va reduce semnificativ din cauza costurile crescute, este apoi publicul larg, și așa nu foarte avid cumpărător al cărților tipărite, care va aloca același buget achiziției de cărți, dar va putea cumpăra semnificativ mai puține volume și, în final, sunt susținătorii legii – adică cei care vor beneficia de banii rezultați: o mână de oameni care nu mai reprezintă demult interesele literaturii române – USR.
Iar această organizație, reprezentată în special de oameni care nu au nici cea mai mică legătură cu arta scrisului, vrea să pună mâna pe și mai mulți bani, sume cu care își vor premia după bunul plac acoliții (și nu pe bază de valoare, ci pe baza unor criterii de susținere în alb a cultului personalității) sau vor face lucruri numai de ei știute, pentru că, nu-i așa, în zilele noastre nimic nu mai este transparent și totul e ascuns – oare cât va mai rezista gunoiul sub preș?
Lipsa crasă de respect față de cultură a celor 84 de deputați și senatori care au votat proiectul de lege cu privire la timbrul cultural a reușit să dezguste actanții culturali.
Iată ce ne spun reprezentanții unora dintre cele mai importante edituri din țară:
Editura Nemira
Luca Dinulescu
Online Content Manager
Editurile de la nivel mediu în jos probabil se vor închide la scurt timp după ce o asemenea idee nefericită ar fi adoptată
Prin prezenta propunere, unul dintre principalii iniţiatori ai acestei măsuri, domnul Varujan Vosganian, se dovedeşte nu doar neinspirat, ci şi necunoscător al principiilor de bază ale funcţionării economiei. Cu alte cuvinte, el creează un circuit în care consumatorul de carte plăteşte un leu în plus pentru produsul din librărie, care îi va reveni în final creatorului de carte. Nimic rău până aici, doar că piaţa de carte, fiind în continuă scădere, este destul de evident că în nu foarte multă vreme, nu va avea de unde să mai asigure acest leu în plus per exemplar pe care îl cere domnul Vosganian, dimpreună cu domnii Traian Dobrinescu, Gigel Ştirbu şi ceilalţi (mulţi) semnatari ai acestei aberaţii pseudo-legislative.
Mult mai inspirat ar fi fost, poate, să ia dintr-o cu totul altă zonă a economiei, cum se întâmpla pe vremuri cu banii de la loterie care se duceau la Centrul Naţional al Cinematografiei. Iată însă că nu s-a putut gândi atât de departe, motiv pentru care încearcă să strecoare pe uşa din dos această, repet, aberaţie economică. Nu în ultimul rând, cine ne poate asigura că aceşti bani chiar vor ajunge la asociaţiile de creatori şi nu în altă parte? Vorbim totuşi de o sumă forfetară de 1 leu pe toate cărţile publicate, indiferent că ele sunt vândute sau nu – în condiţiile în care unele tiraje se vând şi în 2-3-4 ani. Deci major flaw pentru cititorii cu venituri mici şi editurile de la nivel mediu în jos, care probabil că se vor închide la scurt timp după ce o asemenea idee nefericită ar fi adoptată. Dar să sperăm că nu va fi cazul.
Editura Vellant
Dan Pleșa
Director Executiv
Îi pedepsim pe cei care au impertinenţa să citească, pentru că sunt nişte vicioşi care nu fac bine societăţii şi mediului.
Probabil că orice declaraţie oficială a vreunui editor în ceea ce priveşte instituirea timbrului cultural ar trebui să înceapă cu o înşiruire de date legate de piaţa de carte, de gradul de analfabetism, cu numărul infim de cărţi vândute pe cap de locuitor, cu numărul jenant de mic de cărţi citite pe an de „românul mediu”. Statistici care ar speria pe oricine ştie şi înţelege că civilizaţia şi progresul unei ţări sunt strâns legate de nivelul de instruire al unei societăţi. Din această perspectivă, a situaţiei generale în ceea ce priveşte piaţa de carte, lucrurile arată cu adevărat terifiant. Însă, în mod neaşteptat, acesta nu este un moment potrivit pentru a vorbi neapărat despre această stare de lucruri. Pentru că timbrul cultural, deşi va deveni încă un factor de îngreunare a accesului la carte pentru cititor, ascunde în el o listă de abuzuri, precum şi un mecanism de birocratizare a unui mediu în esenţă liberal.
Mai întâi, pe scurt, despre birocratizare. Dincolo de simplitatea de a inventa un timbru literar, se naşte un deşert imens de proceduri anacronice. Un organism care să le elibereze, să le urmărească, financiar şi contabil, să le înregistreze şi verifice respectarea scrupuloasă a decontărilor, la virgulă, creând o altă contabilitate. Nu am urmărit în amănunt proiectul de lege şi nu ştiu dacă este doar o taxă „fără trup”, precum tva-ul, sau este însoţită şi de timbrul fizic, precum cel de pe ţigarete, care la rândul lui trebuie înseriat, securizat, manufacturat doar de firme alese (pe sprânceană).
Însă lista abuzurilor este mult mai plină de semnificaţii. În primul rând, fie aveam de-a face cu taxarea unui produs nociv, precum alcoolul, ţigările, poluarea etc. şi atunci discuţia e închisă: realmente îi pedepsim pe cei care au impertinenţa să citească, pentru că sunt nişte vicioşi care nu fac bine societăţii şi mediului. Sau intrăm într-o nouă paradigmă de taxare: fiecare produs trebuie să conţină o taxă care să recompenseze într-un fel pe creatorii produsului, precum şi asociaţiile lor profesionale. Detergenţii să aibă un timbru securizat care să colecteze bani pentru ascociaţia chimiştilor, îmbrăcămintea, timbru pentru asociaţia creatorilor de modă, şi tot aşa, nimicuţa fără timbru.
Apoi se naşte întrebarea despre sensul colectării acestei taxe. Ea ar fi adresată Asociaţiilor Creatorilor care au legătură cu disciplinele respective. (Să nu uităm, timbrul cultural ar trebui să însoţească biletele de muzeu, intrările la cinematograf şamd.). Să trecem foarte repede peste aspectul că statul se derobează de ceea ce este peste tot în lumea civilizată unul dintre sensurile sale fundamentale în baza căruia funcţionează ca administrator de impozite: sprijinirea culturii şi civilizaţiei, pasând această îndatorire pe umerii agenţilor culturali, a celor care, şi fără sprijin, reuşesc de bine de rău să fie performanţi sau doar să supravieţuiască. Însă avem nişte asociaţii profesionale şi organisme de gestiune care sunt mai misterioase decât un serviciu secret în ceea ce priveşte rapoartele financiare. O singură căutare pe google despre ilegalităţile COPYRO vă poate ajuta să vă faceţi o idee. În cazul în care vorbim de un timbru datorat prin lege, nu mai vorbim de nişte fonduri private, care pot fi administrate în baza unui statut, fie el şi incoerent sau incorect, ci vorbim de bani publici. Fără a pune în discuţie parametrii legali după care funcţionează destinatarii acestor fonduri, timbrul în discuţie este doar o sinecură pentru nişte „domni” care s-au mişcat cu talent.
Şi mai este un abuz în această lege, împachetat în hainele dreptăţii. Asociaţiile creatorilor sunt organisme în care aderenţa se face numai şi numai după criterii profesionale, nu şi după competenţă şi valoare. Tradus, asta ar însemna că acolo un vot al grafomanului Xulescu este egal cu votul multpremiatului, să spunem, Cărtărescu. Ceea ce presupune şi că repartiţia fondurilor colectate se va face în devălmășie democratică şi mai ales statistică. Astfel, cei penalizaţi de insucces se vor înfrupta din beneficiile celor performanţi. Ca să nu mai vorbim că în cazul operelor traduse avem de-a face cu parazitarea (ca să nu folosesc cuvinte mai dure) unor alţi autori care nu au norocul, nefiind cetăţenii acestui stat care ar fi singurul în lume unde se încasează timbrul literar, să profite de încasările făcute din vânzarea cărţilor lor.
Sindicalismul şi solidaritatea sunt factori de progres şi civilizaţie, dar la baza lor stă voluntariatul şi libera asociere. Sindicalismul monopol şi făcut cu forţa este primul pas către pierderea libertăţii de exprimare.
sursa: ClujulCultural.ro
Editura Adenium
Daniel Șandru
Director Editorial
Pentru politicieni contează să-și șoptească-n bărbi că au mai rezolvat o problemă capitală pentru cultura română.
Prin proiectul de lege privind instituirea timbrului cultural, care ar urma să înlocuiască Legea 35 din 1994, cultura conținută între copertele cărților ar trebui să poarte un soi de „stigmat” atribuit, îndeobște, viciului. (…)Instituirea timbrului literar (alături de cel cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment), prin Legea 35 din 1994 este urmată acum de un proiect legislativ care nu face decât să instituie suprataxarea, tocmai pentru că există o dependență de calea taxării și tocmai pentru că politicienii nu sunt interesați de o dezbatere publică relativă la modul în care statul ar trebui să asigure accesul la cultură.
Nu contează deci că această cale este una nefericită, din moment ce e singura pe care pășim de-aproape un sfert de veac și pare să n-avem alta la îndemână. După cum nu contează nici reducerea drastică a consumului de carte survenită pe fondul crizei economice și care va fi accentuată dacă proiectul va deveni lege. Pare a fi că ceea ce contează este, pentru uniunile de creatori, să-și imagineze în continuare că asta este soluția, iar pentru politicieni să-și șoptească-n bărbi că au mai rezolvat o problemă capitală pentru cultura română.
Editura Cartier
Gheorghe Erizanu
Director
Ce vom face cu timbrul achitat și cu cartea nevândută?
Este explicabil ca Uniunea Scriitorilor sau celelalte uniuni de creație să caute surse de finanțare. Este firească și dorința de a încasa cât mai mulți bani. Dacă nu suntem editori furibunzi, atunci, eufemistic vorbind, finanțarea este căutată acolo unde cei care trebuie să lipească timbrul literar sau cultural nu au bani nici de salivă.
Editorii au încercat să creeze până acum o imagine nobilă a cărții. Cu mici excepții, tirajele nu sunt indicate. Declarațiile editorilor despre vânzările mari de la târgurile de carte, despre vânzările din librării sunt aristocratic umflate. Dă bine la imaginea culturii. Editorii au ajuns în situația când retururile din librării din titlurile vechi sunt mai mari decât intrările de titluri noi. De aici apare și problema: ce vom face cu timbrul achitat și cu cartea nevândută?
În căutarea cititorului, îmbătrânit și cu bani puțini, editorii au micșorat corpul de literă, formatul, au subțiat hârtia ca să ieftinească cartea. Și atunci efortul lor este anulat printr-un timbru. Un leu la o carte care costă sub 20 de roni contează în registrele contabile.
Piața de carte și alchimia ei financiară este foarte sensibilă. Ea încă nu și-a revenit din criza financiară din 2008, încă miroase a petrol și a mogulilor „carte plus ziar”, încă mai așteaptă banii sau, cel puțin, returul din numeroasele librării falimentare din provincie.De aia editorii sunt furibunzi. Din sărăcie. Din tiraje scurte. Și dintr-un lanț imens care face coadă la leii cărții: autorul, agentul literar, editorul, graficianul, tipograful, legătorul, furnizorul de hârtie, difuzorul, angrosistul, librarul, TVA-ul, timbrul literar. Și niciunul nu este mulțumit. Sunt prea puțini lei pentru un lanț cu prea multe verigi.
Editura Herg Benet
Cristina Nemerovschi
Autor/Redactor
Mă revoltă cu atât mai mult cu cât propunerea vine din partea USR, o adunătură de indivizi care n-au absolut nicio treabă cu scriitorul român.
Sincer, toată treaba asta cu timbrul literar mi se pare o găselniță stupidă și complet nejustificată; industria de carte în România merge oricum greu, cu hopuri, cu o grămadă de impedimente – uneori, de abia supraviețuiește de pe o zi pe alta. Să îi mai aduci încă o piatră pe care să i-o legi de picior, doar pentru că s-a gândit cineva că s-ar mai putea face un ban în felul ăsta de pe spinarea literaturii care abia răsuflă, e de-a dreptul cinic și dezgustător.
Editorii s-au exprimat clar, din ce am văzut până acum: principalul efect va fi o scădere a numărului de titluri românești și a tirajelor autorilor români. Cu alte cuvinte, literatura română va fi și mai puțin vizibilă ca până acum. Ceea ce e extrem de trist.
Mă revoltă cu atât mai mult cu cât propunerea vine din partea USR (care ar fi și principalul beneficiar de pe urma acestui timbru), o asociație intrată de mult timp pe bună dreptate în moarte clinică, o adunătură de indivizi care n-au absolut nicio treabă cu scriitorul român. USR-ul, în ultimii ani, n-a făcut absolut nimic pentru scriitorii români relevanți, deși se presupune că scopul ei ar fi să sprijine drepturile autorilor din România.
Am văzut că și cititorii de literatură autohtonă se revoltă, pregătesc chiar și ceva mai mult decât petiții pe Facebook, iar ăsta cred că e un semn bun, se trezește lumea. În ce mă privește, așa cum am scris și pe blog, acestei instituții inutile și ipocrite (USR-ul) eu îi voi da timbrul de pe creaţia mea numai atunci când mă voi fi sclerozat îndeajuns încât să scriu o carte care să se cheme „Zborul sufletului neprihănit spre azur” şi când îl voi ruga pe „Maestrul” Daniel Cristea-Enache să-mi bage trei rânduri pe copertă.
Editura Polirom
Silviu Lupescu
Director General
În România, întreaga piaţă de carte reprezintă un sfert din cifra de afaceri a unei singure edituri din Franţa.
Nici o ţară din UE nu are o asemenea taxă. Având în vedere cota de TVA de 9% şi noua valoare a timbrului literar propusă, cartea va fi purtătoare de taxe de cca 17-18% (la preţul mediu de vânzare al cărţilor din România). Adică va fi taxată de trei ori mai mult decât media din UE. Sunt ţări – Marea Britanie, Irlanda – unde taxarea cărţii este zero, iar altele au taxe modice de 3-6%”. Din calculele făcute de Silviu Lupescu, preţul unei cărţi de 10 lei ar putea creşte cu 15-16%, dacă proiectul va fi votat de Parlament în forma propusă de iniţiatori. „Pentru o carte care acum costă 20 lei, creşterea va fi circa 12%. Calculul ţine cont de creşterea valorii timbrului literar şi de evaluarea costurilor suplimentare pe care le implică gestionarea, conform proiectului aflat azi în discuţie în comisia de specialitate a Camerei”, arată acesta.
În România, întreaga piaţă de carte reprezintă un sfert din cifra de afaceri a unei singure edituri din Franţa, Gallimard, iar consumul de carte înregistrat aici este cel mai redus din Uniunea Europeană. Piaţa autohtonă de carte – şi aşa foarte redusă – se va reduce şi mai mult. Vor suferi şi editorii, şi librarii, dar şi scriitorii înşişi care se vor vedea nepublicaţi sau publicaţi în tiraje foarte mici. Ca o menţiune, mulţi dintre autorii publicaţi de Polirom nu sunt membrii ai uniunii beneficiare de această taxă. Cum timbrul literar va fi aplicat şi traducerilor, cumva taxa are şi un caracter protecţionist.
Preluare de pe Gândul.info
Editura Humanitas
Gabriel Liiceanu
Fondator și Director
Consider că este un proiect de lege făcut cu buna intenţie de a-i ajuta pe creatori, dar care, ignorând consecinţele nefaste ale aplicării ei, se întoarce împotriva consumului de cultură din România şi, deopotrivă, împotriva creatorilor.
Preluare de pe Gândul.info
sursă foto main: Parade.com
